Pentru a elimina competitorii (mucegaiuri, unele bacterii etc.) din substrat, este necesar ca materialele umectate să fie supuse unui tratament termic. O metodă simplificată, fiabilă pentru procesarea unor cantităţi mici/medii de substrat, este pasteurizarea prin aburire. Pentru aceasta este necesar un vas metalic (ex : butoi din tablă, de 200 l), în care se aşează la o distanţă de 10 – 15 cm faţă de fund o sită cu ochiuri suficient de mici astfel încât materialele care compun substratul să nu treacă prin ele. Deasemenea sita trebuie confecţionată cât mai apropi-ată (lipită) de pereţii vasului pentru a împiedica căderea materialului celulozic. Se introduce apã pânã la nivelul sitei. Se scoate de la umectat substratul şi se introduce în vasul metalic curat, aşezat pe sită, pânã la umplerea completã, fără a tasa materialul. Se acoperã cu un capac.
Se plasează o sursă de caldură (de exemplu: foc cu lemne, arzător cu gaz) sub vasul respectiv, iar din momentul în care se văd ieşind de sub capac primele emisii de abur, se mai mentine caldura sub vas timp de 2 ore (pentru paie, coceni, stuf) sau 4-5 ore (ciocalaii).
Racirea substratului
Dupã expirarea timpului de tratare termicã se mai lasã substratul circa 4-5 ore în vas.
Cantităţile mai mici pot fi lăsate la răcit în vasul respectiv chiar şi 12 ore. Apoi se scoate 4 substratul pe o suprafaţã curatã, dezinfectatã (cu hipoclorit de sodiu sau alte substante dezinfectante pe bază de clor), şi se lasă la răcit până ajunge la temperatura mediului ambiant (20-25˚C).
Grosimea stratului de substrat nu va depãşi 15 - 20 cm pentru a se evita intrarea în fermentaţie a acestuia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu